back

Curs "Programare Orientată pe Obiecte în PHP și Drupal CMS"

Pe durata semestrului II, anul școlar 2019-2020, la Facultatea de Științe, Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău se organizează pentru studenți proiectul - cursul facultativ "Programare Orientată pe Obiecte în PHP și Drupal CMS"- ediția a II-a.

 

Proiectul se realizează la inițiativa companiei Softescu beneficiind de suportul Facultății de Științe, Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău.

 

Acest demers are rolul de a susține formarea tinerilor programatori asigurând astfel un fundament pentru o mai bună integrare a lor pe piața muncii. Costurile generate de organizarea acestui proiect sunt suportate integral de compania Softescu. Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău furnizează sala pentru desfășurarea orelor de curs și asigură promovarea acestei inițiative în rândul studenților.

 

Înscrierile la curs se realizează în perioada 3 - 21 februarie 2020.

 

Înscrierile la de înscriere la curs: aici.

 

Cursul se va desfășura în perioada Februarie - Aprilie 2020, începând cu 27 februarie 2020, intervalul orar 17:00-19:00. Sala de curs va fi comunicată ulterior prin email participanților înscriși.

 

Tematica de curs: conceptele fundamentale de dezvoltare web în PHP, programarea orientată pe obiecte în PHP, dezvoltarea unui site cu ajutorul unui CMS (Drupal).

 

Toti participanții cu o prezență de minim 70 % vor primi în cadrul cursului festiv o diplomă de participare.

 

Cei dornici să-și verifice cunoștințele dobândite vor participa și la o evaluarea teoretică și practică care se va realiza în luna Mai 2020. Studenții vor primi o diplomă de absolvire a cursului unde vor fi trecute și cunoștințele pe care aceștia le-au dobândit.

 

Oricine dorește să participe la acest curs este rugat să completeze formularul de înscriere aici.

Curs Drupal
Top
default
snowflakes